?

      De ce trebui să fie atât de greu să îi spun ce simt? Nici măcar nu mă pot uita acum în ochii lui, acum când îi simt suflarea lângă pieptul meu...E aici pentru mine, ţinându-mă în braţe şi eu irosesc o oportunitate. Spune-i!!! Nu e greu.
      Deschid gura, îmi aud respiraţia, îi simt privirea asupra mea, iar cuvintele încetează să mai iasă. Mă opresc.Aştept să îmi recapăt puterile, dar mă pierd cu totul. Nu îi pot spune cât de mult îmi lipseşte, deşi înainte îi spuneam orice. Nu înţeleg de ce mai aştept...adică mâine nu îi este garantat nimănui, cu atât mai puţin mie. Mă simt neputincioasă. Nu ştiu cum i-aş putea explica că el îmi luminează ziua, că el îmi aduce zâmbetul pe faţă când oricine altcineva nu poate, că vocea lui mă face să vreau să îl ascult ore întregi. Cum i-aş putea explica când eu mă pierd cu totul în faţa lui?
       Îmi promit în fiecare zi că îmi voi face curaj, deşi totdeauna sfârşesc prin a eşua. Cu siguranţă e o greşeală că încep să ţin la el şi sunt conştientă de asta, dar dacă totuşi nu e?  De obicei nu lupt pentru persoanele care nu îmi dau motive să o fac, dar el? Mi le oferă zilnic. Multe persoane se lasă păcălite de zâmbetul meu fals, dar el niciodată nu se lasă păcălit. Mă priveşte şi ştie că nu sunt bine.
       L-am respins la un moment dat pentru că eram rănită şi nu vroiam să fie şi el rănit. Dar acum îmi pare rău pentru că simt că l-am pierdut...Şi doare mai tare pentru că începe să îmi placă de el cum nu credeam că se va întâmpla vreodată. Ar putea foarte bine să mă urască pentru cum m-am comportat, însă lui continuă să îi pese şi îl apreciez foarte mult pentru ceea ce face.
       Ultimele seri le-am petrecut stând în camera mea, închizând uşa, în pat doar să îmi pun ordine în gânduri. Şi asta eu nu fac niciodată!!!!! Dar acum am făcut-o şi am înţeles că m-a schimbat enorm. Am obosit să tot lupt cu şcoala, cu anumite persoane, am lăsat totul deoparte doar ca să îmi revin. Vroiam să fie cineva lângă mine care să mă ţină în braţe şi să îmi spună că va fi bine, dar evident nu era nimeni. Am obosit ca să mai fiu puternică, să mai lupt pentru atenţia vreunei persoane anume. Vreau ca totul să fie simplu, să spun ce gândesc fără să îmi pese de consecinţele ce vor urma. Şi asta voi face de acum înainte.
       Dar nu pot să nu mă gândesc...dacă aş dispărea, mi-ar simţi lipsa?