vineri, 25 ianuarie 2013

Melancolie

      Liniște, oameni grăbiți să își trăiască viața, să ajungă acasă să se întindă în pat după o zi de lucru obositoare. Totuși prea absenți pentru a observa frumusețea iernii..Să nu îmi spui că nu e frumoasă, că e o vreme de stat în casă la căldură și de uitat la serialele preferate pentru că nu e deloc așa.
      Ninge necontenit și tu, prizonier al unei încăperi care te ademenește, pierzi ceea ce e mai pur din acest anotimp. Privind fulgii mici și gingași, imaginea unui șemineu în compania celor dragi, sorbind dintr-o cană cu lapte fierbinte, este inevitabilă. Am așteptat atât de mult acest moment, să mă pot detașa cu ușurință de realitate și să îmi las imaginația să zboare, să îmbrățișez oamenii pe care îi iubesc cel mai mult în timp ce ninge, să fiu melancolică, să îmi amintesc de copilărie când nu aveam nici cea mai mică grijă. Mi-e dor să fiu din nou copil, să mă tragă cineva cu sania, să mi se spună povești înainte de culcare..
      Și tu? Alegi să îți dedici timpul unei lumi ficționale care oricum va dispărea? Nu tuturor ne plac bătăile cu zăpadă sau faptul că părul se udă din cauza fulgilor, dar asta e magie. Te cuprinde o stare de liniște, de blândețe știind că atunci când vei ajunge acasă și te vei băga în pat la căldură, vei simți că trăiești cu adevărat. Dar dacă nu te oprești măcar o clipă să privești întinderea imensă de diamante din fața ta, ești la fel ca toți ceilalti.
      Aș vrea să fiu la munte acum, undeva la o căbănuță în pădure, să nu îmi pese de nimic. Să pot lăsa totul în urmă. Să mă joc în zăpadă, să alerg, să las fulgii să mă acopere. Iar înăuntru să mă aștepte pe masă o ceașcă de vin fiert cu scorțișoară și un roman bun. Să adorm în fața șemineului și să mă trezesc a doua zi la prânz și să mă duc să patinez. Să fiu liberă măcar o zi.
      Aș sta ore întregi doar să mă uit cum ninge...mă fascinează, mă face să devin melancolică și să îmi doresc să rămân aceeași copilă care am fost și până acum. Deci sfatul meu, scoate nasul pe geam doar să simți frigul   și să îți dai seama cât de mult îți lipsește vara și pantalonii scurți..