A trecut ceva timp fără foi irosite, scrise, pline de gânduri! Recunosc că nu am făcut cel mai corect lucru și anume să mă privez din a mă bucura de libertate.
Sunt împietrită, fără rost pentru că realizez că trece vara pe lângă mine fără să fi făcut ceva semnificativ. Mă gândesc peste câte lucruri mărunte am reușit să trec și tocmai acum mi-am dat seama cât de importante au fost și ce impact puternic au avut asupra mea.
Continui să sper că nu am stat degeaba privind cum oamenii își trăiesc viața cu toate grijile cotidiene, fără să-și oprească mersul. Oare eu sunt capabilă să fac asta? Mai demult am țipat și am sărit în sus de bucurie, am iertat greșeli de neiertat, am făcut multe lucruri din impuls, am fost decepționată de persoane care credeam că nu o vor face niciodată.
Cândva am luat în brațe pentru a proteja, am zâmbit când inima-mi plângea, am plâns ascultând muzică, am dat telefoane doar pentru a asculta o voce, am fost îndrăgostită de un surâs, am confundat sentimente. S-a întâmplat să greșesc drumul dar am mers mai departe. Am încercat să uit anumite persoane și am descoperit că e foarte greu să uiți. M-am simțit singură între o mie de persoane pentru că îmi lipsea una singură. Mi-a fost frică de întuneric și am tremurat de nervi. Iar la sfârșitul zilei nu am avut nevoie decât de o vorbă bună, ceva care să îmi indice o schimbare.
Am încercat să le zâmbesc tuturor persoanelor cu care mă întâlneam sperând că zâmbetul meu le va face ziua mai bună. Dar nimeni nu deține atâta putere. recunosc că sunt o adolescentă pe care mereu o doare câte ceva și care mereu face ce îi spune inima. Sunt pierdută și nu știu care mi-e drumul. Îmi plac îmbrățișările pentru că sunt singurul lucru care îmi dau energie.
Pot petrece ore întregi uitându-mă la fotografii și să mă întreb ce m-a schimbat atât de mult. Îmi place să adorm ascultând ploaia, ador să mă sărute cineva pe frunte pentru că așa mă simt protejată, să mă pierd într-o carte bună, să privesc soarele după mai multe zile ploioase, să miros florile într-o grădină, să îmi zâmbească străinii, ador trecerea de la vară la toamnă.
Am învățat că frumusețea nu înseamnă părul lung, picioare slabe, bronz sau dinți albi. Frumusețea este chipul cuiva care a plâns și acum zâmbește, cicatricea pe care o ai în genunchi de când erai mic, fața pe care o ai dimineața, rimelul care curge când ieși de la duș, câns spui o glumă și o înțelegi numai tu. Frumusețea este privirea ta când plângi dintr-o prostie, ridurile care încep să se vadă cu timpul. Frumusețea este să-ți trăiești viața.
Trăiesc așa cum simt, așa cum sunt, lucrez la visele mele în fiecare zi întrebându-mă ce se va întâmpla de data asta dacă nu salut eu prima, dacă nu răspund la anumite mesaje, dacă aș fi indiferentă. Măcar de data asta! Uneori simt nevoia de ceva nou, ceva special, dar nu știu ce. nu știu unde să găsesc acel ceva.
M-am schimbat și am realizat că viața e prea scurtă pentru a aștepta. Așa că înainte de a intra în viața mea sau dacă te aflii deja acolo, trebuie să știi câteva lucruri despre mine. Sunt o persoana nesigură, imperfectă. Sunt orice, dar nu perfectă. Îmi este greu să am încredere în oameni acum. Am făcut greșeli în trecut și am învățat să trăiesc cu ele. Știu să accept oamenii pentru ceea ce sunt cu adevărat (nu este atât de greu). Uneori nici nu îmi mai doresc să trăiesc, dar chestia este că am atâtea mii de motive pentru care trăiesc și eu nu le-am descoperit încă... Îmi lipsesc persoane la care nici nu ar trebui să mă mai gândesc. Am rănit oameni pentru că nu sunt perfectă. Dar asta sunt și înainte de a intra în viața mea, ar trebui să știi lucrurile astea. Pentru că dacă o vei face, nu vei putea pleca când vremurile grele vor veni, exact cum au făcut-o alții.
Adesea suntem prizonierii unor frici absurde pentru fapte care nu se vor întâmpla niciodată. Dar acum, nu îmi rămâne decât speranța. Voi fi aici pentru cel care are nevoie de mine pentru că sufletul meu e neschimbat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu