,,Every love story is beautiful, but ours is my favourite"...
A trecut atât de muuuult timp și parcă atât de puțin. Acum câteva luni bune obișnuiam să fiu cea mai puternică persoană pe care o cunosc, iar acum tu reprezinți slăbiciunea mea. Ai devenit persoana pe care o am mereu în minte, căreia îi răspund foarte repede la mesaje, despre care prietenii mei aud în fiecare zi, pe care o sun numai să îi aud vocea și o întreb cum i-a fost ziua, persoana care îmi face ziua mai bună doar dacă zâmbește, pentru care aș face orice. Ești acela care mă face să zâmbesc fără încetare și pe care îl iubesc din ce în ce mai mult cu fiecare zi.
Trăiam cu impresia că sunt imposibilă și insuportabilă, dar mi-ai dovedit că nu e așa. Ai fost lângă mine mereu (chiar și când eram irascibilă și stresată), când îți scoteam ochii din orice lucru mărunt și tu? Tu nu m-ai părăsit, ci ai luptat să îmi demonstrezi că orice ți-aș spune, tu nu vei pleca întorcând capul.
Glumele noastre, toate amintirile plăcute și amuzante, chiar și micile ,,dezbateri argumentate" pe care le-am avut ne-au unit și mai mult. Diminețile îmi sunt mai dulci, pauzele mai pline de zâmbete, sufletul mai plin de viață. Am făcut multe lucruri împreună și mai avem destule de dus la capăt. ,,Ăsta e doar începutul." Deși îmi cunoști toate defectele, tu continui să mă iubești. Mă accepți cu toate prostiile și cu imaginația mea de copil. Am reușit să devenim perfecți unul pentru altul încât simpla ta prezență mă ajută să trec peste toate probleme pe care le am. Cu tine găsesc soluțiile tuturor situațiilor neplăcute.
Iubirea este într-adevăr unicul lucru bun în viață, însă de cele mai multe ori o distrugem singuri cu tot felul de pretenții stupide. Dar, cunoscându-te pe tine, am înțeles că în momentul în care întâlnești persoana potrivită, nu mai există aspirații în afara celei de a petrece cât mai mult timp împreună.
Tu ești regele meu, iar eu sunt regina ta neagră..iar împreună suntem doar două piese de șah pe tabla vieții, care se apără indiferent de atac.
sâmbătă, 23 martie 2013
duminică, 10 martie 2013
Normal
Ceartă, ore întregi de lucru, neliniște, emoție...pentru ce? Acum nimic nu mai contează. Nu pentru mine, ci pentru ceilalți. Nimeni nu va realiza vreodată ce efort se află în spatele unui rezultat, căci toți vor ști doar să critice. De ce? Pentru că așa e ființa umană: crudă, nemiloasă, invidioasă.
Orele petrecute lucrând nu sunt ore pierdute. Nu rezultatul e cel care ne demonstrează adevărata valoare. Ceea ce știm să facem, ceea ce știm să spunem, ceea ce a asigurat o punte către acel ceva la care nu mulți visează, asta contează cu adevărat! Dacă nu ești cel mai bun, nu îi interesează. Dar ei uită că în viață nu vei fi cel mai bun întotdeauna, că nu vei putea să lupți singur împotriva tuturor celor ce te urăsc prin simplul fapt că ești mai bun decât ei. Și crede-mă, lupți singur! Iar dacă vei ajunge să îi mulțumești într-o zi, să știi că nu se vor bucura de succesul tău pentru că ei speră să te prindă mereu la cotitură, să te facă să cobori iar în comun. În zilele noastre nu mai contează valoarea adevărată, ci ideea: cu cât ajungi mai departe, cu atât vei cădea mai rău. Și după suporți criticile. Dar ei nu vor ști...nu vor ști că sufletul tău s-a spart pentru că erai sigur că poți mai mult cu toate cunoștințele tale acumulate până acum. Vor uita că ești mai bun ca ei, vor uita că la un moment dat ai avut parte de glorie. Vor dori doar să te împroaște cu noroi și să te coboare la nivelul lor. Ambiția ta va lupta din greu ajutată de câteva persoane dragi care chiar înțeleg prin ce treci. Și asta ar trebui să îți fie de ajuns. Nu o diplomă, nu o laudă îți vor demonstra adevărata ta valoare căci cei de lângă tine nu au nevoie de așa ceva. Te cunosc destul de bine ca să nu se lase păcăliți de ceilalți. Și până la urmă ,,tot ceea ce contează este să nu îți pierzi încrederea în tine". Forța ta depinde de asta. Asigură-te că îți vei întări încăpățânarea și orgoliul și nu te lăsa atins de părerile lor. La sfârșitul zilei, când te vei băga în pat, trebuie să fii convins că nu te-ai dezamăgit pe tine, dar nici pe cei pe care îi iubești pentru că ei știu cel mai bine cât te-ai străduit și cât ai luptat zilele trecute. Și pentru asta vreau să le mulțumesc. Să le mulțumesc că sunt alături de mine și când eșuez și că mă așteaptă mereu cu o îmbrățișare caldă indiferent dacă sunt cea mai buna sau nu. În ochii lor însemn mai mult decât o diplomă și sunt mai mult decât norocoasă că sunt înconjurată de asemenea oameni minunați.
Orice om ar trebui să aibă parte de un prieten care să îl susțină, să îi șteargă lacrimile în momentele grele, când toți critică fără să gândească. Și totuși: pierzi? Ești criticat! Câștigi, lupți din greu, dar la sfârșit tot vei pierde și nici atunci ei nu vor fi mulțumiți. Asta e ființa umană și pentru ea, acest comportament este normal.
Orele petrecute lucrând nu sunt ore pierdute. Nu rezultatul e cel care ne demonstrează adevărata valoare. Ceea ce știm să facem, ceea ce știm să spunem, ceea ce a asigurat o punte către acel ceva la care nu mulți visează, asta contează cu adevărat! Dacă nu ești cel mai bun, nu îi interesează. Dar ei uită că în viață nu vei fi cel mai bun întotdeauna, că nu vei putea să lupți singur împotriva tuturor celor ce te urăsc prin simplul fapt că ești mai bun decât ei. Și crede-mă, lupți singur! Iar dacă vei ajunge să îi mulțumești într-o zi, să știi că nu se vor bucura de succesul tău pentru că ei speră să te prindă mereu la cotitură, să te facă să cobori iar în comun. În zilele noastre nu mai contează valoarea adevărată, ci ideea: cu cât ajungi mai departe, cu atât vei cădea mai rău. Și după suporți criticile. Dar ei nu vor ști...nu vor ști că sufletul tău s-a spart pentru că erai sigur că poți mai mult cu toate cunoștințele tale acumulate până acum. Vor uita că ești mai bun ca ei, vor uita că la un moment dat ai avut parte de glorie. Vor dori doar să te împroaște cu noroi și să te coboare la nivelul lor. Ambiția ta va lupta din greu ajutată de câteva persoane dragi care chiar înțeleg prin ce treci. Și asta ar trebui să îți fie de ajuns. Nu o diplomă, nu o laudă îți vor demonstra adevărata ta valoare căci cei de lângă tine nu au nevoie de așa ceva. Te cunosc destul de bine ca să nu se lase păcăliți de ceilalți. Și până la urmă ,,tot ceea ce contează este să nu îți pierzi încrederea în tine". Forța ta depinde de asta. Asigură-te că îți vei întări încăpățânarea și orgoliul și nu te lăsa atins de părerile lor. La sfârșitul zilei, când te vei băga în pat, trebuie să fii convins că nu te-ai dezamăgit pe tine, dar nici pe cei pe care îi iubești pentru că ei știu cel mai bine cât te-ai străduit și cât ai luptat zilele trecute. Și pentru asta vreau să le mulțumesc. Să le mulțumesc că sunt alături de mine și când eșuez și că mă așteaptă mereu cu o îmbrățișare caldă indiferent dacă sunt cea mai buna sau nu. În ochii lor însemn mai mult decât o diplomă și sunt mai mult decât norocoasă că sunt înconjurată de asemenea oameni minunați.
Orice om ar trebui să aibă parte de un prieten care să îl susțină, să îi șteargă lacrimile în momentele grele, când toți critică fără să gândească. Și totuși: pierzi? Ești criticat! Câștigi, lupți din greu, dar la sfârșit tot vei pierde și nici atunci ei nu vor fi mulțumiți. Asta e ființa umană și pentru ea, acest comportament este normal.
vineri, 25 ianuarie 2013
Melancolie
Liniște, oameni grăbiți să își trăiască viața, să ajungă acasă să se întindă în pat după o zi de lucru obositoare. Totuși prea absenți pentru a observa frumusețea iernii..Să nu îmi spui că nu e frumoasă, că e o vreme de stat în casă la căldură și de uitat la serialele preferate pentru că nu e deloc așa.
Ninge necontenit și tu, prizonier al unei încăperi care te ademenește, pierzi ceea ce e mai pur din acest anotimp. Privind fulgii mici și gingași, imaginea unui șemineu în compania celor dragi, sorbind dintr-o cană cu lapte fierbinte, este inevitabilă. Am așteptat atât de mult acest moment, să mă pot detașa cu ușurință de realitate și să îmi las imaginația să zboare, să îmbrățișez oamenii pe care îi iubesc cel mai mult în timp ce ninge, să fiu melancolică, să îmi amintesc de copilărie când nu aveam nici cea mai mică grijă. Mi-e dor să fiu din nou copil, să mă tragă cineva cu sania, să mi se spună povești înainte de culcare..
Și tu? Alegi să îți dedici timpul unei lumi ficționale care oricum va dispărea? Nu tuturor ne plac bătăile cu zăpadă sau faptul că părul se udă din cauza fulgilor, dar asta e magie. Te cuprinde o stare de liniște, de blândețe știind că atunci când vei ajunge acasă și te vei băga în pat la căldură, vei simți că trăiești cu adevărat. Dar dacă nu te oprești măcar o clipă să privești întinderea imensă de diamante din fața ta, ești la fel ca toți ceilalti.
Aș vrea să fiu la munte acum, undeva la o căbănuță în pădure, să nu îmi pese de nimic. Să pot lăsa totul în urmă. Să mă joc în zăpadă, să alerg, să las fulgii să mă acopere. Iar înăuntru să mă aștepte pe masă o ceașcă de vin fiert cu scorțișoară și un roman bun. Să adorm în fața șemineului și să mă trezesc a doua zi la prânz și să mă duc să patinez. Să fiu liberă măcar o zi.
Aș sta ore întregi doar să mă uit cum ninge...mă fascinează, mă face să devin melancolică și să îmi doresc să rămân aceeași copilă care am fost și până acum. Deci sfatul meu, scoate nasul pe geam doar să simți frigul și să îți dai seama cât de mult îți lipsește vara și pantalonii scurți..
Ninge necontenit și tu, prizonier al unei încăperi care te ademenește, pierzi ceea ce e mai pur din acest anotimp. Privind fulgii mici și gingași, imaginea unui șemineu în compania celor dragi, sorbind dintr-o cană cu lapte fierbinte, este inevitabilă. Am așteptat atât de mult acest moment, să mă pot detașa cu ușurință de realitate și să îmi las imaginația să zboare, să îmbrățișez oamenii pe care îi iubesc cel mai mult în timp ce ninge, să fiu melancolică, să îmi amintesc de copilărie când nu aveam nici cea mai mică grijă. Mi-e dor să fiu din nou copil, să mă tragă cineva cu sania, să mi se spună povești înainte de culcare..
Și tu? Alegi să îți dedici timpul unei lumi ficționale care oricum va dispărea? Nu tuturor ne plac bătăile cu zăpadă sau faptul că părul se udă din cauza fulgilor, dar asta e magie. Te cuprinde o stare de liniște, de blândețe știind că atunci când vei ajunge acasă și te vei băga în pat la căldură, vei simți că trăiești cu adevărat. Dar dacă nu te oprești măcar o clipă să privești întinderea imensă de diamante din fața ta, ești la fel ca toți ceilalti.
Aș vrea să fiu la munte acum, undeva la o căbănuță în pădure, să nu îmi pese de nimic. Să pot lăsa totul în urmă. Să mă joc în zăpadă, să alerg, să las fulgii să mă acopere. Iar înăuntru să mă aștepte pe masă o ceașcă de vin fiert cu scorțișoară și un roman bun. Să adorm în fața șemineului și să mă trezesc a doua zi la prânz și să mă duc să patinez. Să fiu liberă măcar o zi.
Aș sta ore întregi doar să mă uit cum ninge...mă fascinează, mă face să devin melancolică și să îmi doresc să rămân aceeași copilă care am fost și până acum. Deci sfatul meu, scoate nasul pe geam doar să simți frigul și să îți dai seama cât de mult îți lipsește vara și pantalonii scurți..
Abonați-vă la:
Postări (Atom)