sâmbătă, 23 martie 2013

Două piese într-un joc de șah

      ,,Every love story is beautiful, but ours is my favourite"...
          A trecut atât de muuuult timp și parcă atât de puțin. Acum câteva luni bune obișnuiam să fiu cea mai puternică persoană pe care o cunosc, iar acum tu reprezinți slăbiciunea mea. Ai devenit persoana pe care o am mereu în minte, căreia îi răspund foarte repede la mesaje, despre care prietenii mei aud în fiecare zi, pe care o sun numai să îi aud vocea și o întreb cum i-a fost ziua, persoana care îmi face ziua mai bună doar dacă zâmbește, pentru care aș face orice. Ești acela care mă face să zâmbesc fără încetare și pe care îl iubesc din ce în ce mai mult cu fiecare zi.
          Trăiam cu impresia că sunt imposibilă și insuportabilă, dar mi-ai dovedit că nu e așa. Ai fost lângă mine mereu (chiar și când eram irascibilă și stresată), când îți scoteam ochii din orice lucru mărunt și tu? Tu nu m-ai părăsit, ci ai luptat să îmi demonstrezi că orice ți-aș spune, tu nu vei pleca întorcând capul.
Glumele noastre, toate amintirile plăcute și amuzante, chiar și micile ,,dezbateri argumentate" pe care le-am avut ne-au unit și mai mult. Diminețile îmi sunt mai dulci, pauzele mai pline de zâmbete, sufletul mai plin de viață. Am făcut multe lucruri împreună și mai avem destule de dus la capăt. ,,Ăsta e doar începutul." Deși îmi cunoști toate defectele, tu continui să mă iubești. Mă accepți cu toate prostiile și cu imaginația mea de copil. Am reușit să devenim perfecți unul pentru altul încât simpla ta prezență mă ajută să trec peste toate probleme pe care le am. Cu tine găsesc soluțiile tuturor situațiilor neplăcute.
            Iubirea este într-adevăr unicul lucru bun în viață, însă de cele mai multe ori o distrugem singuri cu tot felul de pretenții stupide. Dar, cunoscându-te pe tine, am înțeles că în momentul în care întâlnești persoana potrivită, nu mai există aspirații în afara celei de a petrece cât mai mult timp împreună.
Tu ești regele meu, iar eu sunt regina ta neagră..iar împreună suntem doar două piese de șah pe tabla vieții, care se apără indiferent de atac.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu